Site-urile care răspândesc propaganda rusă s-au dublat după invadarea Ucrainei

Numărul site-urilor web care răspândesc dezinformări despre situația din Ucraina s-a dublat de la invazia rusă declanșată la sfârșitul lunii februarie, afirmă un centru din New York, care evaluează veridicitatea informațiilor din mass-media.

NewsGuard a anunțat, la 9 august, că experții săi au identificat peste 250 de site-uri web care publică dezinformări legate de războiul din Ucraina, față de 116 în martie.

Centrul american afirmă că platformele digitale precum Google, Twitter, Facebook și TikTok au impus „măsuri temporare în unele țări împotriva unor postări ce conțin articole de pe site-urile de propagandă rusă binecunoscute, precum RT și Sputnik News, după ce Comisia Europeană a interzis distribuirea sau sprijinul publicitar pentru aceste produse finanțate de Kremlin”.

„Cu toate acestea”, au adăugat experții, „un numărul alarmant de alte site-uri identificate de NewsGuard continuă să răspândească mituri și informații false nestingherite pe Internet”.

Agenția a citat 54 de mituri recurente răspândite despre conflictul din Ucraina.

Știrile includ „afirmații că SUA operează laboratoare în Ucraina pentru a dezvolta arme biologice, că trupele ruse nu au fost responsabile pentru masacrul civililor din Bucha în martie și că soldații ruși nu au atacat gara din Kramatorsk, în estul Ucrainei”, se arată în analiză.

Multe dintre aceste site-uri de dezinformare evită să dezvăluie dacă se află în proprietatea sau sub controlul vreunei entități, dar pretind – fără dovezi – că sunt grupuri independente sau alte organizații nonprofit.

Vicepreședintele Comisiei Europene, Vera Jourova, a descris recent dezinformarea drept „o problemă în creștere în UE și pentru care trebuie să luăm măsuri mai aspre”.

NewsGuard a lansat un Centru de urmărire a dezinformării Rusia-Ucraina în martie, la câteva zile după ce zeci de mii de militari ruși au trecut granița cu Ucraina.

Anamaria Kopornyai-Toth
Facebook

Comentarii

77 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *