Sindicatele franceze dau ultimatum guvernului

Sindicatele franceze, care au organizat joi o zi de proteste cu sute de mii de oameni în stradă, amenință cu noi greve și manifestații dacă noul premier Sebastien Lecornu nu răspunde revendicărilor lor până cel târziu pe 24 septembrie, relatează vineri agenția EFE.

Într-un ultimatum adoptat vineri, cele opt centrale sindicale reprezentative care au organizat aceste proteste au subliniat că ‘mingea este acum în terenul prim-ministrului’.

‘Dacă acesta nu răspunde revendicărilor până pe 24 septembrie, organizațiile sindicale se vor reuni pentru a decide foarte rapid o nouă zi de greve și manifestații’, semnalează sindicatele într-un comunicat citit în fața presei de un reprezentant al lor.

Sindicatele îi cer noului premier să renunțe la principalele măsuri de austeritate, precum înghețarea cheltuielilor de asistență socială și eliminarea a două zile de sărbători legale – această ultimă cerere fiind deja acceptată -, și în paralel să instituie un nou impozit pe care să-l plătească persoanele înstărite, ca soluție de reducere a deficitului bugetar.

Sebastien Lecornu a declarat că intenționează să ‘continue dialogul’ și că va primi din nou sindicatele la discuții.

Facebook

Comentarii