Siegfried Mureșan va coordona politicile bugetare ale UE, în cadrul PPE

Europarlamentarul Siegfried Mureșan (PNL) va coordona politicile bugetare al blocului comunitar, în noul mandat al grupului PPE, care cel mai numeros grup din Parlamentul European. Decizia a fost luată la reuniunea Grupului PPE, care a avut loc săptămâna aceasta în Portugalia.

Sigfried Mureșan a fost reconfirmat în funcția de vicepreședinte al Grupului PPE în luna iunie, imediat după alegerile europene din 9 iunie.

Ca și în mandatul trecut, el va coordona deciziile grupului PPE în ceea ce privește bugetul european, inclusiv negocierile privind viitorul buget multianual al Uniunii Europene de după anul 2027.

„Mă bucur că voi continua să coordonez acest capitol important din partea Grupului PPE. Am coordonat politicile bugetare ca vicepreședinte și în precedentul mandat, când am obținut sprijinul Grupului pe toate voturile importante în Parlamentul European privind alocarea de fonduri europene pentru România”, a declarat europarlamentarul român.

Prin bugetul multianual al UE, întins pe 7 ani, România beneficiază de aproximativ 46 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă 16,5% din produsul intern brut al țării, a explicat Sigfried Mureșan.

El a spus că negocierile pentru următorul buget multianual al UE vor fi ”foarte intense”, deoarece blocul comunitar va trebui să finanțeze atât prioritățile tradiționale ale sale – agricultura și coeziunea, cât și noile priorități, cum sunt digitalizarea, tranziția verde și întărirea siguranței.

Facebook

Comentarii