Eurodeputatul PNL, Siegfried Mureşan, susține că statele UE nu doresc să existe o conducere interimară maghiară la Consiliul European. Din acest motiv, o decizie pentru un președinte cu mandat plin (un mandat de 2,5 ani) va fi dată înainte de 16 iulie.
Aceasta este data la care actualul președinte, Charles Michel, îşi va prelua noul mandat în Parlamentul European – dacă va fi ales la alegerile din iunie.
Mureşan a făcut această afirmaţie, în contextul în care se vorbește tot mai intens despre candidatura preşedintelui român, Klaus Iohannis pentru această înaltă funcție în cadrul UE.
Șeful statului ar putea deveni preşedintele interimar al Consiliului European, în calitate de al doilea decan de vârstă al acestui for, după premierul ungar, Viktor Orban – pe care liderii UE vor să-l evite.
În opinia europarlamentarului Siegfried Mureşan, trebuie să se ajungă la un acord privind toate funcțiile de conducere de la nivel european, până la finalul lunii iunie.
Acestea nu a dorit să se pronunțe asupra șanselor lui Klaus Iohnnis, dar a amintit susținerea de care se bucură șeful statului din partea liderilor europeni, un exemplu fiind premierul Poloniei, Donald Tusk.
Deciziile la nivel european nu se iau niciodată rapid, mai spune Siegfried Mureșan, ci vor fi luate după alegerile europene, în funcţie de rezultatul lor.










