Serbia: Armele ilegale trebuie să fie predate autorităților în termen de o lună

Guvernul Serbiei a stabilit, astăzi, ca, în termen de o lună, toţi cei care deţin arme de foc fără licenţă trebuie să le predea voluntar, fără consecinţe penale, ca răspuns la cele două atacuri armate soldate săptămâna trecută cu 17 morţi şi 21 de răniţi, într-una dintre ţările lumii cu cel mai mare număr de arme în circulaţie, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Ministerul de Interne a anunţat într-un comunicat că persoanele care depun arme, muniţii sau explozibili pe care le deţin ilegal în secţiile de poliţie înainte de 8 iunie nu vor fi sancţionate şi nici nu vor trebui să explice provenienţa acestora. Autorităţile au avertizat anterior că, după această perioadă voluntară, se vor aplica sancţiuni aspre celor care deţin arme fără licenţa aferentă.

Planul guvernului sârb este să reducă cu 90% numărul persoanelor care deţin în prezent arme, să intensifice controalele şi să majoreze pedepsele pentru cei care le deţin ilegal.

La 3 mai, un băiat de 13 ani şi-a ucis opt colegi de clasă şi un agent de pază într-o şcoală din Belgrad şi a rănit un profesor şi şase elevi, înainte de a fi arestat. Băiatul a comis crima cu un pistol deţinut de tatăl său, care avea permis portarmă şi pe care minorul îl însoţea adesea la poligonul de tragere.

Într-un alt atac armat comis la mai puţin de 48 de ore după primul, un tânăr de 21 de ani a ucis opt oameni şi a rănit 14 în apropierea oraşului Mladenovac, în centrul ţării.

În Serbia, cu o populaţie de 6,8 milioane de locuitori, există aproximativ 760.000 de arme în posesia a aproximativ 400.000 de oameni, una dintre cele mai mari rate din lume. Guvernul de la Belgrad vrea să reducă acest număr la maximum 40.000.

Printre măsuri, se preconizează şi introducerea unui moratoriu de doi ani privind eliberarea licenţelor pentru deţinerea oricărei arme, inclusiv a celor de vânătoare.

Luni, în aproximativ 1.800 de şcoli din Serbia a fost întărită prezenţa preventivă a poliţiei, care a cerut elevilor şi părinţilor să anunţe orice problemă de securitate.

Opoziţia parlamentară a convocat pentru luni după-amiază un protest sub sloganul „Serbia împotriva violenţei” pentru a cere mai multe demisii de la guvern, după cea a ministrului educaţiei, precum şi alte măsuri de prevenire a violenţei în ţară. 

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *