Joi, un tribunal de la Viena a pronunțat pedepse grele, inclusiv închisoare pe viață, pentru cei acuzați că au ajutat un jihadist să pregătească atacul mortal din 2020.
Atacatorul în vârstă de 20 de ani, care a fost împușcat mortal de poliție la câteva minute de la deschiderea focului, a ucis patru persoane pe 2 noiembrie 2020. Acesta a atacat mai multe persoane care se aflau pe terasele barurilor și restaurantelor din centrul Vienei. Pe lângă cele 4 persoane ucise alte 20 de persoane au fost rănite.
Poliția a declarat inițial că, Kujtim Fejzulai, care deținea naționalitatea austriacă și macedoneană de nord, a comis atacul singur. Ulterior alți șase inculpați au fost acuzați că au oferit ajutor în organizarea acestui atac.
Majoritatea sunt suținători ai Statului Islamic, la fel ca și Fejzulai, dar au negat orice implicare în planul atacatorului.
În urma anchetei, instanța i-a condamnat pe doi dintre cei șase, inclusiv pe bărbatul care i-a vândut lui Fejzulai arma și muniția pe care le-a folosit în atac, la închisoare pe viață.
Din cei 4 suspecți rămași, doi au primit pedepse de 20 și 19 ani, iar ceilalți doi au fost găsiți vinovați pentru apartenența la o organizație teroristă, dar achitați și condamnați la doi ani de închisoare cu suspendare.










