Inițiativa legislativă aparținând unui grup de deputaţi neafiliaţi, membri ai REPER, de dezincriminare a posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a 3 grame, şi înlocuirea sancţiunilor penale cu pedeapsa contravenţională cuprinsă între 1.000 şi 3.000 de lei, a primit aviz negativ din partea Senatului.
Comisia juridică a Senatului a respins marţi, în unanimitate, propunerea legislativă care permitea consumul de droguri ușoare.
Argumentele deputaţilor s-au bazat pe teoria controlului consumului de droguri prin permisivitate limitată, aceștia propunând ca sumele rezultate din amenzi să fie pentru finanţarea programelor naţionale de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri.
Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Cristian-Augustin Niculescu-Ţâgârlaş, consideră că proiectul are, ca tehnică legislativă, „foarte multe sincope”. „Eu nu pot să susţin, în România zilelor de astăzi, ca tineretul, pentru o simplă contravenţie, să poată consuma şi deţine până până la trei grame. (…) Eu nu vreau să-mi asum asupra tineretului şi a stării naţiunii mele o astfel de situaţie”, a declarat Țâgârlaş, conform Agerpres.










