Secretarul general al NATO, Mark Rutte l-a primit, miercuri seara, la reședința sa de la Bruxelles, pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, ca să discute, împreună cu alţi lideri europeni, despre războiul din Ucraina, cu câteva săptămâni înaintea întoarcerii lui Donald Trump la Casa Albă.
Digi24 remarcă și că România nu a fost invitată la această întâlnire, iar Klaus Iohannis a precizat că știa despre această întrevedere, însă i se pare neobișnuit faptul că discuțiile respective vor avea loc într-un cerc restrâns.
Această reuniune este „o oportunitate foarte bună pentru a vorbi despre garanţii de securitate ale Ucrainei, (atât) azi (cât) şi mâine”, a spus Zelenski, alături de Rutte, îaninte să intre în reședința de la Bruxelles a secretarului general al NATO, relatează AFP preluată de News.ro.
Această reuniune, cu o zi înaintea unui summit al Uniunii Europene (UE), vizează să reunească aliaţii europeni „cei mai hotărâţi” în susţinerea lor faţă de Kiev, în vederea unei consolidări a reflecţiei asupa a două subiecte – cum să fie abordată noua administraţie Trump şi ce se poate face pentru Ucraina, a rezumat un diplomat de la Bruxelles.
Europenii sunt îngrijoraţi de posibilitatea unei suspendări a ajutorului militar american al Ucrainei şi de promisiuni ale lui Donald Trump de a pune capăt războiului „în 24 de ore”. În acest context, Ucraina evocă de-acum ipoteza unor negocieri de pace, pe care le-a respins mult timp, cu condiţia să-i fie garantată securitatea.
De asemenea, Zelenski a cerut ca Ucraina să adere la NATO pentru a beneficia de protecţia Alianţei. Răspunsul NATO pare să fie același, spunând se impune ideea oferirii altor garanţii de securitate.
Liderii Germaniei, Poloniei, Italiei, Danemarcei, Olandei şi principalelor instituţii ale UE, printre care și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, erau aşteptaţi la această întâlnire cu Mark Rutte.










