”Vine frigul și casele ungurești trebuie încălzite. Aprovizionarea noastră sigură cu energie nu poate fi garantată fără Rusia”, a declarat pe Facebook ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto. Șeful diplomației maghiare participă la Săptămâna Energiei de la Moscova, de unde a transmis că ”Ungaria se străduiește să continue cooperarea cu Rusia pe baza respectului reciproc, în ciuda circumstanțelor geopolitice actuale”.
Seria de postări din capitala rusă ale ministrului de Externe maghiar include și un selfie de la o alergare matinală pe malul unui râu. ”Liniște, dar frig”, a scris Peter Szijjarto.
”Face cunoștință cu orașul unde va trebui să evadeze”, a replicat unul din comentatori. ”Succes la centrul KGB”, i-a urat altul.










