Șeful diplomației SUA, vizită esențială în China

Secretarul de stat Antony Blinken s-a întâlnit luni, la Beijing, cu şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, şi ar putea avea discuţii şi cu preşedintele Xi Jinping, în ultima zi a unei vizite rare, menite să reducă tensiunile bilaterale, relatează AFP şi Reuters, preluate de News.ro.

Discuţiile, potrivit oficialilor Departamentului de Stat, au durat aproximativ trei ore şi s-au desfăşurat cu uşile închise. Oficialul american fusese primit duminică de ministrul chinez de externe, Qin Gang (foto), timp de şapte ore şi jumătate, mult mai mult decât era prevăzut, cele două părţi convenind să menţină comunicarea între ele pentru a evita orice conflict.

Wang Yi, în virtutea poziţiei sale din cadrul Partidului Comunist Chinez (PCC), de responsabil cu politica externă a Chinei, are rang superior în diplomaţia chineză, în timp ce Qin Gang are titlul de ministru de externe.

Vizita lui Antony Blinken este prima vizită a unui secretar de stat american în China de la cea a predecesorului său Mike Pompeo, în octombrie 2018.

Relații „la cel mai scăzut nivel”

În afară de chestiunea spinoasă a legăturilor dintre Statele Unite şi Taiwan, insula revendicată de Beijing şi aflată în centrul confruntării dintre cele două puteri, relaţiile bilaterale rămân tensionate din cauza unui număr mare de subiecte.Toţi ochii sunt aţintiţi acum asupra unei alte potenţiale întâlniri semnificative a secretarului de stat american – cu preşedintele chinez Xi Jinping. Niciuna dintre părţi nu a confirmat o reuniune între Antony Blinken şi Xi Jinping, a cărui întrevedere cu preşedintele american Joe Biden în Bali, în noiembrie, a ridicat speranţe prudente de dezgheţ al relaţiilor. Dar o întâlnire între secretarul de stat şi gazda sa chineză pare probabilă, mai ales după ce săptămâna trecută Xi Jinping l-a primit la Beijing pe un alt american proeminent, fostul patron al Microsoft şi filantrop Bill Gates.

Cele două capitale au anunţat că ministrul Qin Gang a acceptat o invitaţie din partea secretarului de stat american de a vizita Statele Unite, la o dată care urmează să fie stabilită.

În declarația sa oficială, Antony Blinken a subliniat „importanţa diplomaţiei şi a menţinerii unor canale deschise de comunicare pe toate subiectele pentru a reduce riscul de percepţie şi de calcul greşit”, a spus el.

La rândul său, ministrul chinez de externe a deplâns faptul că legăturile dintre Beijing şi Washington se află „la cel mai scăzut nivel” de la stabilirea relaţiilor diplomatice în 1979. „Acest lucru nu este în concordanţă cu interesele fundamentale ale celor două popoare ale noastre şi nici cu aşteptările comune ale comunităţii internaţionale”, a subliniat el.

Ștefan Jianu

Facebook

Comentarii