Securitatea la Marea Neagră – lege adoptată de Senatul SUA

Senatul Statelor Unite ale Americii a aprobat, joi seara, legea privind autorizarea bugetului apărării, care cuprinde și strategia de securitate a Mării Negre. Documentul deschide calea unei noi etape a implicării SUA în regiune, transmite Ambasada României la Washington.

Aprobarea proiectului de lege confirmă, astfel, că Marea Neagră este o regiune de importanță geostrategică critică pentru SUA.

În calitate de aliat și partener strategic al SUA, dar și de ancoră în regiune, România a susținut constant consolidarea angajamentului american la Marea Neagră, care a generat efecte pozitive în direcția securității și prosperității țării noastre și a regiunii, mai transmite misiunea diplomatică.

Ciolacu: Evidențiază interesul SUA pentru regiune

Premierul Marcel Ciolacu a salutat, astăzi, proiectul de lege privind strategia de securitate a Mării Negre, subliniind că ilustrează interesul comun al Senatului SUA şi al administraţiei americane pentru regiune şi evidenţiază rolul României.

„Veşti mari pentru aprofundarea securităţii şi a legăturilor economice în regiunea Mării Negre. Salut evoluţiile privind bugetul apărării şi strategia de securitate a Mării Negre din SUA. Ambele ilustrează interesul comun al Senatului SUA şi al administraţiei americane pentru regiune şi evidenţiază rolul României”, a afirmat Marcel Ciolacu.

La rândul său, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că România va beneficia de o prezenţă americană consolidată, precum şi „de sprijin în domenii precum apărare, economie, energie sau consolidarea democraţiei şi a statului de drept, la care se pot alătura şi alţi parteneri euro-atlantici”.

MAE: Sprijin puternic la nivelul Congresului SUA

MAE a salutat, astăzi, adoptarea acestei strategii privind securitatea Mării Negre, subliind că acest lucru se traduce ca un sprijin puternic acordat de la nivelul Congresului SUA.

„Votul Senatului SUA reprezintă un nou semnal privind sprijinul puternic, bipartizan, de care securitatea Mării Negre, ca regiune de importanţă strategică pentru comunitatea euro-atlantică, se bucură la nivelul Congresului”, precizează MAE, într-un comunicat.

Acest vot se alătură deciziilor importante, de conturare a unui cadru strategic de abordare a regiunii Mării Negre de către administraţia SUA, inclusiv în urma dialogului şi consultării apropiate cu România, mai precizează comunicatul MAE.

De altfel, România a susţinut constant o consolidare a angajamentului american la Marea Neagră, fapt care a fost abordat inclusiv la ultima discuție pe care ministrul de externe, Luminița Odobescu, a avut-o cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken.

”O strategie pe termen lung”

Documentul precizează că statele de la Marea Neagră – Turcia, România, Bulgaria, Moldova, Ucraina şi Georgia – contribuie la securitatea colectivă a NATO, arată documentul, citat de News.ro.

„Statele Unite ar trebui să continue să lucreze în cadrul NATO şi cu aliaţii din NATO pentru a dezvolta o strategie pe termen lung, pentru a spori securitatea, pentru a stabili o prezenţă permanentă şi durabilă de-a lungul flancului estic al NATO şi pentru a consolida rezilienţa democratică a aliaţilor şi partenerilor din regiune”, prevede amendamentul.

În proiectul de buget, este alocată și suma de 21,6 milioane de dolari pentru armamentul şi muniţia necesare bazei ”Mihail Kogălniceanu”.

Proiectul de lege privind bugetul Statelor Unite, aprobat de Senat, urmează să fie completat, în continuare, în cursul lunii septembrie, cu versiunea legii aprobată deja în Camera Reprezentanților.

Versiunea finală a legii va fi trimisă, apoi, spre promulgare președintelui SUA, Joe Biden.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *