Circulația rutieră pe Valea Oltului va fi reluată de astăzi, de la ora 20.00, mai devreme cu două zile decât termenul prevăzut. Anunțul a fost făcut, astăzi, de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
„Lucrările s-au terminat şi din această seară, de la ora 20.00, va fi dată în circulaţie, cu două zile mai repede. Au terminat toate lucrările”, a anunţat Sorin Grindeanu, în timpul unei vizite în judeţul Buzău, pe şantierul autostrăzii.
Ministrul Transporturilor s-a declarat mulțumit de cum s-a lucrat pe Valea Oltului și, la rândul său, a mulțumit guvernului pentru sprijinul pe care l-a avut în privința închiderii circulației, pe timpul lucrărilor de defrișare.
Circulaţia rutieră pe Valea Oltului s-a închis pentru o lună, începând din 8 iulie, pentru lucrări de defrişare, în vederea pregătirii terenului pentru construirea autostrăzii Sibiu – Piteşti.
Maşinile nu au pot circula pe timpul zilei, în intervalul 6.00 – 20.00, cu excepţia celor ale instituţiilor de intervenţie.