Se intensifică protestele în SUA împotriva războiului din Gaza

Protestele studenţeşti împotriva războiului din Gaza s-au extins în acest sfârşit de săptămână la zeci de universităţi din Statele Unite şi s-au soldat cu sute de arestări şi cu ciocniri între protestatari şi forţele de ordine, potrivit EFE, citată de Agerpres.

Manifestaţiile, care au început la Universitatea Columbia din New York şi s-au extins în campusuri din zeci de state, inclusiv în Georgia, Indiana, California şi Texas, au ca numitor comun respingerea politicii SUA faţă de Israel şi solicitarea ca instituţiile de învăţământ să rupă relaţiile cu guvernul şi cu sectorul privat din Israel, notează agenţia de presă spaniolă.

Tinerii au decis să înfiinţeze tabere în centrele universitare, ceea ce a dus la tensiuni cu instituţiile, întrucât multe dintre acestea susţin că acest model de protest le încalcă politicile şi prin urmare au dispus evacuări.

Sâmbătă după-amiază, peste 200 de studenţi au fost arestaţi în cadrul evacuărilor de la universităţile Northeastern din Boston (Massachusetts), Arizona State din Tempe (Arizona), Indiana University din Bloomington (Indiana) şi Washington University din Saint Louis (Missouri).

În Missouri, candidata la preşedinţie pentru Partidul Verzilor (independent), Jill Stein, a fost reţinută de autorităţi în timpul evacuării în care au fost arestate aproximativ 80 de persoane, a informat universitatea într-un comunicat. Universitatea intenţionează să depună acuzaţii de „intrare prin efracţie” împotriva tuturor celor reţinuţi în Saint Louis, iar unii „pot fi chiar acuzaţi de opunere la arestare şi agresiune” asupra ofiţerilor de poliţie, se menţionează în comunicat.

În Boston, poliţia a arestat peste 100 de oameni după ce a evacuat o tabără studenţească ce fusese înfiinţată joia trecută.

Poliţia statului Massachusetts a anunţat că va depune acuzaţii de intrare prin efracţie şi tulburarea ordinii publice împotriva celor arestaţi. La rândul său, Northeastern University a declarat că va „lua măsuri disciplinare” împotriva unora dintre studenţi.

În Arizona, arestările au avut loc vineri noaptea târziu, când poliţia a intrat într-o tabără studenţească şi a reţinut peste 70 de oameni. Universitatea i-a acuzat pe protestatari de încălcarea proprietăţii private şi a remarcat că majoritatea „nu făceau parte din corpul studenţesc sau din facultate”.

La rândul său, Indiana University a ordonat sâmbătă după-amiază evacuarea unei tabere, ceea ce a determinat poliţia de stat să aresteze peste 20 de persoane care se confruntă, de asemenea, cu acuzaţii de intrare prin efracţie şi rezistenţă la arestare.

Casa Albă nu a făcut comentarii în acest weekend pe tema protestelor. Totuşi, la începutul săptămânii trecute, preşedintele Joe Biden a condamnat ceea ce el a numit „demonstraţii antisemite” în universităţi şi i-a criticat pe „cei care nu înţeleg ce se întâmplă în Palestina”.

Majoritatea americanilor nu sunt de acord cu felul în care administraţia SUA gestionează războiul din Gaza. Potrivit unui sondaj publicat duminică de CNN, 71% dintre cetăţeni dezaprobă politica preşedintelui democrat în acest conflict. Această cifră este şi mai mare în rândul alegătorilor tineri, cu 81% dintre respondenţii sub 35 de ani opunându-se acţiunilor lui Biden.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *