Antrenorul italian Carlo Ancelotti a luat o decizie cu privire la viitorul său și se pare că este gata să plece din Spania.
Potrivit Onda Cero, Ancelotti a decis să plece de la „Royal Club” la finalul actualului sezon. Candidatul principal pentru a-l înlocui este Xabi Alonso, care în prezent conduce Bayer Leverkusen.
Ancelotti este cel mai de succes antrenor din istoria lui Real Madrid, cu un palmares impresionant care include două titluri La Liga, trei trofee ale Ligii Campionilor, două Copa del Rey, trei Supercupe ale Europei și trei Cupe Mondiale a Cluburilor.
Cu toate acestea, înfrângerea grea cu Barcelona nu va afecta poziția de moment al lui Carlo Ancelotti. Sunt invocate două motive cheie pentru care este puțin probabil ca Ancelotti să fie demis înainte de sfârșitul sezonului.
În primul rând, conducerea clubului înțelege că accidentările au avut un impact semnificativ asupra echipei.
În al doilea rând, chiar dacă antrenorul italian ar fi demis acum, clubul nu ar putea găsi un înlocuitor de calitate în fereastra de transfer de iarnă.
În perioada de transfer de iarnă, Ancelotti nu va primi întăriri, deoarece președintele clubului, Florentino Pérez, a decis să nu se angajeze pe piața transferurilor în această iarnă și va aștepta în schimb până în vară.
Adam Neamțu










