Scholz cere SUA bani pentru Ucraina

Cancelarul german Olaf Scholz soseşte, vineri, la Washington, unde se va întâlni cu președintele american, Joe Biden. Un loc important pe agenda discuțiilor îl reprezintă sprijinul pentru Ucraina, în contextul în care Bruxelles a aprobat un ajutor european vital pentru Kiev, în timp ce pachetul american rămâne în continuare blocat.

Tensiunile din Orientul Mijlociu figurează de asemenea pe agenda acestei vizite a cancelarului german în SUA, a treia la număr de la preluarea mandatului, în decembrie 2021.

În timp ce invazia lansată de Rusia în Ucraina va intra în curând în al treilea an, preşedintele american şi cancelarul german îşi vor reafirma sprijinul pentru Kiev, potrivit celor două executive.

Întrevederea de la Washington intervine în timp ce Joe Biden, care se află în campanie electorală pentru al doilea mandat, şi opoziţia republicană negociază un nou text vizând finanţarea unui ajutor militar în valoare de circa 60 miliarde de dolari pentru Kiev şi, în paralel, înăsprirea politicii privind migraţia în SUA.

Cancelarul german prevede în acest sens „să discute cu membri ai Congresului”, potrivit purtătorului său de cuvânt, Steffen Hebestreit.

În Germania, Olaf Scholz a dublat bugetul de ajutor militar pentru Ucraina, ajungând la peste 7 miliarde de euro în acest an, şi îi îndeamnă fără încetare pe partenerii săi europeni să acorde mai mult sprijin Ucrainei.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *