Un sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) dezvăluie schimbări radicale în preferințele politice și nivelul de încredere al tinerilor români în instituțiile țării.
Potrivit sondajului, la alegerile parlamentare din acest an, 65% dintre tineri vor alege opțiuni diferite față de acum patru ani. Rezultatele arată că doar 18% dintre respondenți își mențin aceeași opțiune ca în trecut, în timp ce 8% încă nu au decis cui îi vor aloca votul, iar 1% au declarat că nu vor vota. În plus, 8% au preferat să nu răspundă.
Alegerile prezidențiale sunt considerate cele mai importante de către 36% dintre tineri, în timp ce 20% acordă o importanță majoră alegerilor locale, iar 24% se referă la cele parlamentare. Doar 8% au optat pentru europarlamentare. Cu toate acestea, peste 60% dintre respondenți afirmă că vor vota cu siguranță la alegerile prezidențiale.
Rețelele de socializare au devenit principala sursă de informare pentru tinerii români, conform sondajului. Astfel, 42% dintre aceștia se informează din platformele precum Facebook, Instagram, TikTok, WhatsApp și Telegram. În schimb, doar 27% apelează la presa online, iar 18% la televiziune. Interesant este că interesul pentru viața politică este unul extrem de scăzut, 37% dintre tineri manifestând un interes redus pentru acest domeniu.
În ceea ce privește încrederea în instituții, mediul universitar primește cea mai mare încredere, fiind urmat de Uniunea Europeană, armată și NATO. În contrast, presa și politicienii se află în partea de jos a listei, cu doar 14% dintre tineri exprimând încredere în mass-media și doar 4% în partidele politice.
Datele au fost colectate pe un eșantion de 800 de respondenți cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, în perioada 9-14 martie, utilizând metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing), cu o eroare maximă de +/- 3,5%.









