Guvernul britanic îi va retrage fostului prinț Andrew, fratele regelui Charles al III-lea, ultimul titlu militar onorific care i-a mai rămas, a declarat duminică ministrul Apărării, John Healey, informează AFP potrivit Agerpres.
Suveranul britanic anunțase joi că fratelui său mai mic i-au fost retrase titlurile regale, pe fondul dezaprobării tot mai mari a opiniei publice în legătură cu legăturile lui Andrew, în vârstă de 65 de ani, cu finanțistul și infractorul sexual Jeffrey Epstein, decedat în 2019.
‘L-am văzut pe Andrew renunțând la titlurile onorifice pe care le deținea în cadrul armatei și, tot sub îndrumarea regelui, lucrăm acum la retragerea ultimului titlu pe care îl deține, cel de viceamiral’, a indicat ministrul Apărării pentru BBC.
Acesta a adăugat că guvernul va urma recomandările regelui cu privire la medaliile militare obținute de Andrew de-a lungul carierei sale.
Fratele mai mic al regelui a participat, printre altele, la Războiul Malvinelor în 1982, în calitate de pilot de elicopter în cadrul Royal Navy.
El s-a retras din armată în 2001, după 22 de ani de serviciu.
Andrew a negat mereu că ar fi avut relații sexuale cu Virginia Giuffre, principala acuzatoare a lui Jeffrey Epstein, pe vremea când aceasta se afla sub controlul miliardarului american.
Dar, după apariția de noi detalii în memoriile postume ale Virginiei Giuffre, care s-a sinucis în luna aprilie, regele i-a retras lui Andrew toate titlurile, acesta fiind în prezent cunoscut drept Andrew Mountbatten-Windsor.
Noi dezvăluiri ar putea păta însă și mai mult imaginea fostului prinț.
Duminică, Sunday Times a susținut că, în ultimii ani, orice mențiune a victimelor lui Epstein în comunicările Palatului Buckingham referitoare la scandal a fost mereu respinsă de Andrew.
În comunicatul transmis joi, regele Charles și regina Camilla au afirmat că ‘gândurile lor și cea mai profundă compasiune au fost și vor rămâne alături de victimele și supraviețuitorii tuturor formelor de abuz’.
Iar săptămâna trecută, documente publicate în cadrul unei proceduri în Statele Unite au scos la iveală un schimb de emailuri din 2010 între Andrew și Epstein, la scurt timp după ce americanul fusese eliberat din închisoare, unde executase o pedeapsă pentru proxenetism cu minori. Într-unul dintre aceste emailuri, Andrew îi scria lui Epstein că ar fi ‘bine să se vadă în persoană’










