Scandal de antisemitism la Berlinală

Festivalul de film de la Berlin s-a aflat duminică în centrul unei controverse, acuzat fiind că a servit drept platformă pentru declaraţii antisemite ale regizorilor în timpul ceremoniei de decernare a premiilor cu o zi înainte, în legătură cu războiul israelian împotriva Hamas din Fâşia Gaza, informează AFP conform Agerpres.

Controversa a fost alimentată în special de declaraţiile realizatorilor de film de sâmbătă seara, în timpul ceremoniei de premiere, în care au acuzat Israelul de genocid din cauza bombardamentelor care au făcut aproape 30.000 de morţi în Gaza, majoritatea civili. Este vorba, în special, de cineastul american Ben Russell, care a urcat pe podium purtând o eşarfă palestiniană şi a acuzat Israelul de genocid.

Realizatorul palestinian de documentare Basel Adra, care a câştigat un premiu pentru un film despre expulzările palestinienilor din Cisiordania ocupată, a acuzat, de asemenea, Israelul de masacrarea populaţiei palestiniene şi a criticat vânzările de arme germane către Israel.

Aceste luări de poziţie au fost aplaudate de publicul din sală.

Un oficial al partidului social-democrat al cancelarului german Olaf Scholz, Helge Lindh, a calificat sâmbătă aplauzele publicului drept „şocante”.”Mi-e ruşine să văd că în ţara mea oamenii aplaudă astăzi acuzaţiile de genocid împotriva Israelului”, a declarat ea pentru cotidianul Die Welt.

Festivalul de film de la Berlin este finanţat în principal de statul german, care a plasat apărarea statului Israel şi lupta împotriva antisemitismului printre priorităţile sale principale.

Conducerea Berlinalei nu a reacţionat oficial la diversele controverse de duminică seara, dar a declarat pentru cotidianul Die Welt că afirmaţiile cineaştilor din timpul ceremoniei de premiere sunt „luări de poziţii individuale şi independente” ale festivalului. Berlinala este „în mod explicit împotriva discriminării şi a tuturor formelor de ură”, dar, în acelaşi timp, consideră că este important ca „exprimarea liberă a opiniilor” să poată exista „în limitele legii”.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *