Avalanșă în Alpii italieni, pe fondul caniculei

Cel puțin șapte persoane au murit și șapte au fost rănite în urma unei avalanșe de gheață în Alpii italieni. Alți 13 turiști sunt dispăruți în urma prăbușirii de pe Marmolada, cel mai înalt vârf din Dolomiți.

Serviciul de salvare alpină a precizat pe Twitter că un segment important de gheață s-a prăbușit pe ghețarul Marmolada, de-a lungul ascensiunii spre vârf. De asemenea, a precizat că au fost activate toate stațiile de salvare alpină din zonă, inclusiv unitățile canine și cel puțin cinci elicoptere. Un angajat de la Refugiul Castiglioni Marmolada a fost martor la prăbușire, declarând că „a auzit un zgomot puternic, tipic unei alunecări de teren, apoi a văzut un fel de avalanșă compusă din zăpadă și gheață și acolo și-a dat seama că s-a întâmplat ceva grav”.

Prăbușirea a avut loc pe fondul unor temperaturi locale record, care au ajuns la 10 grade Celsius în vârful muntelui. Multe părți din Europa de Vest, inclusiv Italia, s-au confruntat în ultima lună cu un val de căldură prelungit.

„Acesta este primul accident de acest fel din istoria muntelui”, a declarat Gino Comelli, care a ajutat la coordonarea eforturilor de salvare. Vârful era prea instabil pentru ca salvatorii să încerce să se apropie pe jos, a spus Comelli, adăugând că vremea caldă recentă a fost un factor care a contribuit la prăbușire.

Papa Francisc a declarat că se roagă pentru victime și familiile acestora: „Tragediile cu care ne confruntăm din cauza schimbărilor climatice ar trebui să ne forțeze să căutăm urgent noi căi care să respecte oamenii și natura”, a spus el pe Twitter.

Patru victime au fost identificate luni, între care trei italieni, inclusiv doi ghizi alpini, și un turist ceh, a relatat agenția de presă AGI, citând salvatorii.

Autor: Anca Stratulat

Facebook

Comentarii