Şase nave încărcate cu cereale au plecat, în această dimineaţă, din porturile ucrainene după reluarea traficului decisă în urmă cu o zi, a anunţat Ministerul Apărării al Turciei, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Cargourile vor naviga pe culoarul umanitar securizat din Marea Neagră, prin care au fost deja exportate 9,7 milioane de tone de cereale şi alte produse agricole din Ucraina în pofida conflictului, graţie acordului internaţional semnat în iulie, sub egida Turciei şi a ONU.
Vinerea trecută, Federația Rusă își suspendase participarea la acord, în urma unui atac cu drone împotriva regiunii anexate Crimeea, dar a revenit asupra deciziei.
Rusia şi-a reluat miercuri participarea la acordul privind exportul cerealelor ucrainene, afirmând că a primit garanţii din partea Ucrainei cu privire la demilitarizarea coridorului maritim.
Potrivit ministerului turc, 426 de nave au urmat, începând de la 1 august, acest traseu securizat, care pornește din porturile ucrainene.








