România se află printre cele zece state membre ale UE cu salarii minime sub pragul de 1.000 de euro lunar, cu un nivel de 814 euro, în apropierea vecinelor Ungaria (707 euro) și Bulgaria (551 euro), care închide clasamentul.
Pe același palier, cu salarii minime modeste, se mai regăsesc Letonia (740 euro), Slovacia (816 euro), Cehia (826 euro), Estonia (886 euro), Malta (961 euro), Grecia (968 euro) și Croația (970 euro).
Un pas mai sus, în zona de mijloc a clasamentului, sunt șase țări unde salariul minim variază între 1.000 și 1.500 de euro: Cipru (1.000 euro), Portugalia (1.015 euro), Lituania (1.038 euro), Polonia (1.091 euro), Slovenia (1.278 euro) și Spania (1.381 euro).
La polul opus, în clubul exclusivist al celor cu salarii minime de peste 1.500 de euro pe lună, se numără Franța (1.802 euro), Belgia (2.070 euro), Germania (2.161 euro), Țările de Jos (2.193 euro), Irlanda (2.282 euro) și liderul absolut – Luxemburg, cu un impresionant salariu minim de 2.638 euro.
Potrivit Eurostat, din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, 22 aplică salarii minime la nivel național. Excepțiile sunt Danemarca, Italia, Austria, Finlanda și Suedia – țări care utilizează alte forme de reglementare salarială.
Diferența între cel mai mic și cel mai mare salariu minim din UE este de 4,8 ori. Totuși, acest decalaj se reduce considerabil atunci când se iau în calcul diferențele de preț dintre state. Ajustate la paritatea puterii de cumpărare (PPS), salariile minime variază de la 878 PPS în Estonia la 1.992 PPS în Germania – o diferență relativ mai temperată, de 2,3 ori.
În termeni relativi, adică raportat la salariul mediu brut lunar, salariul minim avea în 2022 cea mai mare pondere în Franța, Portugalia și Slovenia – 66%. România se situa la 57%, peste media est-europeană, dar sub nivelul optim recomandat de experți. La capătul inferior al spectrului, Belgia (49%), Malta (46%) și țările baltice Estonia și Letonia (43%) au cele mai mici ponderi ale salariului minim raportate la venitul mediu.
Diferențele rămân mari, însă trendul general arată o reducere treptată a disparităților, semn că uniformizarea economică europeană, deși lentă, nu este o simplă iluzie birocratică.
