S-au deschis urnele. Prezență de 5%, în primele două ore

De la ora 7.00 și până la ora 9.00, în cele două ore care au trecut până acum de la deschiderea secțiilor de votare, s-au prezentat la urne 645.000 de alegători, ei reprezentând 5,5% din total celor înscriși pe listele permanente.

Preşedintele AEP, Toni Greblă, a declarat că, de la deschiderea urnelor, nu a fost înregistrat niciun fel de incident în procesul electoral şi nu a fost depusă nicio contestaţie. ”Nu s-a înregistrat niciun fel de incident. Nu avem înregistrat nicio contestaţie până la acest moment”, a afirmat Toni Greblă. El a adăugat că nu au fost înregistrate incidente nici în secţiile de votare din străinătate. 

În țară, sunt organizate 18.968 de sectii de votare, potrivit AEP, dintre care 1.300 de secții numai în București. Sunt așteptați la urne 18 milioane de români, care sunt înscriși pe listele permanente.

Alegatorii pot să voteze până la ora 21.00, când se vor închide urnele. Cei care la ora 21.00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot, pot să își exercite dreptul constituțional până cel mult la ora 23.59.

În cazul în care alegatorul se află în unitatea administrativ-teritorială unde își are domiciliul sau reședința, el poate vota numai la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își are domiciliul ori reședința, conform legii.

 În cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială, el poate vota pe liste suplimentare, la orice secție de votare dorește.

Facebook

Comentarii