Familia legendarului fotbalist și antrenor german, Franz Beckenbauer, a anunțat trecerea sa în neființă. Acesta se confrunta cu probleme de sănătate încă de anul trecut.
Cel supranumit ”Kaiser-ul” a obținut împreună cu echipa națională locul 3 la Cupa Mondială din 1970, a devenit campion la Euro 1972 și, în calitate de căpitan, și-a condus echipa să triumfe la Cupa Mondială din 1974.
A primit Balonul de Aur pentru cel mai bun fotbalist european în 1972 și 1976. Începutul anilor 1970 este amintit pentru rivalitatea fotbalistică dintre două genii: atacantul olandez Johan Cruyff și liberoul german Franz Beckenbauer.
La mijlocul anilor ’80, Beckenbauer a preluat conducerea naționalei Germaniei, câștigând Cupa Mondială în 1990 și terminând ca vicecampion în 1986. În 1994, a devenit președintele clubului său iubit, Bayern Munchen. De asemenea, a condus pregătirile Germaniei pentru Cupa Mondială din 2006.
S-a stins din viață la 78 de ani, lăsând în spate o uriașă moștenire culturii sportive mondiale.










