S-a lansat a doua versiune a platformei naţionale de pregătire pentru situaţii de urgență: fiipregatit.ro. Noul site cuprinde sfaturi pentru acţiuni concrete de salvare a vieţii în situaţii limită, dar și o componentă interactivă, bazată pe inteligența artificială.
Rolul fundamental al acestui instrument este, potrivit ministrului Cătălin Predoiu, ”de a informa, de a pune la dispoziție date utile, de a învăța în caz de intervenție sau înaintea ei ce trebuie să faci ca să te pregătești, ce trebuie să faci pentru a te salva pe tine și pe cei din jur. Și se creează un efect de multiplicare – domino – care protejează și pe salvator, și pe cetățean”.
Cea mai importantă noutate a portalului este un asistent virtual, realizat cu tehnologia inteligenţei artificiale şi care răspunde întrebărilor privind situaţii de urgenţă.
Este vorba despre „un sistem care este realizat într-o nouă tehnologie, care integrează portalul cu aplicația DSU, cu site-ul DSU la un loc, făcut pe tehnologia Open AI. Și cu cât interacționează mai mult, cu cât învață mai mult. Chat GPT-ul propriu din ce știm este primul de felul lui pe plan mondial destinat situațiilor de urgență”, a explicat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, la evenimentul organizat în cadrul Săptămânii Protecţiei Civile.
Între noutăți se remarcă designul, care permite o navigare mai uşoară, accesul la ghiduri, campania ”Detector pentru viaţă” şi campania ”Nu tremur la cutremur”, iar în curând vor fi lansate și ghiduri speciale pentru copii.
Potrivit ministrului de Interne, unul dintre cele mai importante obiective ale MAI ”este crearea unei culturi organizaţionale, unei atitudini faţă de profesii, faţă de muncă şi faţă de interesele cetăţeanului, moderne, care să însemne proactivitate şi creativitate”, iar fiipregatit.ro este una din concretizările acestei misiuni. “Rolul fundamental este că transformă cetăţenii, publicul, populaţia, într-un partener al instituţiilor care acţionează pentru salvarea populaţiei, în speţă IGSU, DSU, poliţie, jandarmerie, oricine intervine din partea autorităţilor într-o situaţie de urgenţă”, a declarat Cătălin Predoiu.










