Rușii fug din calea contraofensivei ucrainene: 3000 de km eliberați de Kiev

Ucraina a anunţat că armata sa a eliberat, de la început de septembrie, peste 3.000 de kilometri pătraţi de la trupele ruse, în timpul contraofensivei.

„De la începutul lunii septembrie, peste 3.000 de kilometri pătrați au reintrat sub control ucrainean”, a declarat Valeri Zalujnîi, comandantul şef al armatei ucrainene. „În jurul Harkovului, am început să avansăm nu doar în sud şi est, ci şi către nord. Ne aflăm la 50 de kilometri de graniţa” (cu Rusia – n.n.), a precizat generalul ucrainean.

blank

Sâmbătă, trupele ucrainene au reușit să elibereze complet orașul Kupiansk, din regiunea Harkov – centru logistic pentru forțele rusești din estul Ucrainei. Kievul a anunțat și eliberarea unui alt important oraș din zona Harkov, Izium. De asemenea, imagini apărute pe rețelele sociale arată momentul în care soldații înalță drapelul ucrainean în orașul eliberat Balaklia.

Armata noastră, unitățile de informații și serviciile de securitate desfășoară angajamente active în mai multe zone operaționale. Ele o fac cu succes”, a declarat președintele Volodimir Zelenski, vineri noaptea, când a anunțat că cel puțin 30 de localități au fost eliberate în regiunea Harkov.

Ministerul rus al Apărării a recunoscut că a fost nevoit să abandoneze Izium, dar a justificat retragerea ca fiind parte a unui efort de „regrupare” a trupelor.

Ștefan Jianu

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *