Rusia vrea să participe la Jocurile Olimpice de iarnă

Kremlinul a precizat miercuri că speră ca Rusia să participe cu simbolurile sale naționale, imnul și drapelul, la Jocurile Olimpice de iarnă care vor avea loc în 2026 în Italia, la Milano-Cortina, informează EFE potrivit Agerpres.

‘Vom continua contactele cu Comitetul Internațional Olimpic (CIO) pentru a apăra interesele sportivilor noștri și ale echipei noastre olimpice. Va trebui să investim timp și efort suplimentar pentru a normaliza această problemă’, a declarat reprezentantul Kremlinului.

Suedezul Johan Eliasch, unul dintre candidații la președinția CIO și conducătorul Federației internaționale de schi, a declarat luni, în Elveția, că federațiile sporturilor de iarnă pot adapta experiența participării Rusiei la Paris-2024 pentru următoarele Jocuri Olimpice.

În martie 2023, CIO a recomandat să se permită sportivilor ruși – sporturile de echipă au fost excluse – să participe individual la competiții numai sub un drapel neutru, doar cu condiția ca aceștia să nu aibă legături cu forțele armate ruse.

În total, la Jocurile Olimpice de la Paris au concurat 15 sportivi ruși, comparativ cu cei 209 sportivi care au luat parte la JO de iarnă din 2022, desfășurate la Beijing.

Jocurile de iarnă din 2026 vor avea loc în perioada 6-22 februarie la Milano și Cortina d’Ampezzo.

Rusia a încercat anterior să organizeze o competiție alternativă numită Jocurile Mondiale ale Prieteniei, pe care Putin a decis să o amâne pe termen nelimitat din cauza lipsei de interes din partea sportivilor internaționali.

Sportul rus a devenit un paria internațional, mai întâi din cauza dopajului de stat, iar apoi, din februarie 2022, din cauza campaniei militare din Ucraina.

Facebook

Comentarii