Rusia va interzice folosirea telefonului mobil în timpul orelor școlare

Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, a aprobat miercuri o lege care le interzice elevilor să folosească telefoanele mobile sau tabletele cu cartele SIM în timpul orelor, transmite EFE conform Agerpres.

Deputaţii, care au aprobat documentul în a treia lectură, au decis să permită folosirea telefoanelor mobile doar în scopuri educative.

Parlamentarii ruşi au susţinut că elevii au întotdeauna opţiunea de a utiliza, atunci când este necesar, echipamentele şi resursele electronice care sunt proprietatea şcolii.

Excepţia de la lege, care va intra în vigoare la 1 septembrie 2024, este aceea că şcolarii îşi vor putea folosi telefonul personal în caz de accident, risc la adresa vieţii sau probleme de sănătate.

Preşedintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a insistat că sunt mulţi părinţi şi profesori care au pledat pentru această măsură, care, în opinia sa, va spori disciplina în şcoli.

Legea „va creşte autoritatea profesorilor şi va îmbunătăţi comunicarea în sălile de clasă. Este important, având în vedere că mulţi copii suferă de dependenţă reală de telefonul mobil şi au dificultăţi de comunicare”, a spus el.

De la începutul războiului din Ucraina, autorităţile ruse au întărit educaţia patriotică şi disciplina în şcoli, notează agenţia de presă spaniolă.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *