Rusia reînvie concursul sovietic Intervision

În urma excluderii Rusiei de la Eurovision, Vladimir Putin a semnat luni un decret privind organizarea în acest an a unui concurs muzical internațional, denumit ‘Intervision’, informează AFP potrivit Agerpres.

Un concurs care purta acest nume a fost organizat în epoca sovietică între țările aliate ale fostei U.R.S.S. După destrămarea acesteia, Rusia a încercat de mai multe ori să reînvie acest format.

Potrivit decretului semnat de Vladimir Putin, noul concurs muzical alternativ, denumit ‘Intervidenie’ în limba rusă, ar trebui să se desfășoare la Moscova cu scopul de ‘a dezvolta cooperarea culturală și umanitară internațională’. Viceprim-ministrul rus Dmitri Cernîșenko a fost numit la conducerea comitetului de organizare.

Anul trecut, reprezentantul special al președintelui rus pentru cooperare culturală, Mihail Șvidkoi, a estimat că acest concurs va avea loc în septembrie 2025 și că ‘aproape 20 de țări’ sunt pregătite să participe, inclusiv membri din BRICS, o organizație care reunește țări emergente, cum ar fi China, India și Brazilia, precum și din Comunitatea Statelor Independente, care reunește țări din fosta U.R.S.S. ce au rămas apropiate de politica Moscovei.

Decretul semnat la Kremlin nu precizează data la care va avea loc concursul.

Concursul muzical Intervision a fost organizat în anii 1960 și 1970, în principal cu participarea statelor din blocul comunist estic, inclusiv a Poloniei și Cehoslovaciei. Au participat însă și alte țări.

Rusia a participat la Eurovision din 1994 până în 2021, prezentând în competiția europeană unele dintre cele mai mari staruri ale sale. A câștigat concursul în 2008 prin Dima Bilan, care a interpretat cântecul ‘Believe’. Concursul Eurovision a fost organizat apoi la Moscova, pe Stadionul Olimpic din capitala rusă, în 2009.

Rusia a fost exclusă de la Eurovision în 2022, după declanșarea ofensivei sale militare în Ucraina. Oficialii ruși au criticat vehement și de mai multe ori concursul european, mai ales după participarea cântărețului austriac travestit Conchita Wurst, care a câștigat ediția din 2014. 

Facebook

Comentarii