Rusia rămâne al doilea cel mai mare furnizor de țiței pentru China

Rusia a rămas a doua cea mai mare sursă de țiței a Chinei în 2022, după Arabia Saudită, principalul furnizor, deoarece rafinăriile chineze au cumpărat petrol rusesc la prețuri reduse, în timp ce țările occidentale au renunțat o dată cu războiul din Ucraina.

Importurile de țiței ale Chinei din Rusia au urcat cu 8% în 2022 față de anul precedent, la 86,25 milioane de tone, echivalentul a 1,72 milioane de barili pe zi (bpd), au arătat vineri datele Administrației Generale a Vămilor.

Țițeiul rusesc s-a tranzacționat cu discounturi tot mai mari față de referințele petroliere globale, în urma sancțiunilor occidentale pentru invazia sa în Ucraina, pe care Kremlinul a numit-o o „operațiune specială”. China, care a refuzat să condamne atacul, a accelerat achizițiile de barili din Rusia și a ignorat în mare parte sancțiunile impuse de țările occidentale asupra țițeiului rusesc transportat pe mare începând cu 5 decembrie.

În decembrie, a adus 6,47 milioane de tone de țiței din Rusia, adică 1,52 milioane de bpd, față de 1,7 milioane de bpd în aceeași perioadă din 2021. Rafinăriile chineze susținute de stat au redus achiziția de petrol rusesc din noiembrie, dar rafinăriile independente au continuat să cumpere de la comercianți intermediari care se ocupă de transport și asigurare, protejându-le de riscul sancțiunilor secundare.

Arabia Saudită a livrat în total 87,49 milioane de tone de țiței în China în 2022, echivalentul a 1,75 milioane de bpd, potrivit datelor vamale, la același nivel cu cel din 2021.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *