Rusia promite Belarusului rachete cu capacitate nucleară Iskander-M

Rusia va trimite în următoarele luni sisteme de rachete cu rază scurtă de acțiune cu capacitate nucleară către aliatul său Belarus, a declarat președintele Vladimir Putin. El a spus că sistemele Iskander-M „pot lansa rachete balistice și de croazieră, atât de tip convențional, cât și nuclear”. Sistemele au o rază de acțiune de până la 500 km.

Rusia va trimite rachete în Belarus

Tensiunile dintre Rusia și Occident au escaladat, în urma deciziei președintelui Putin de a invada Ucraina la 24 februarie. De atunci, Putin a făcut mai multe referiri la armele nucleare, pe care unii le-au interpretat ca un avertisment adresat țărilor occidentale de a nu interveni. Vorbind la Sankt Petersburg, Putin a declarat că Rusia va ajuta la modificarea avioanelor de război Su-25 din Belarus, astfel încât acestea să poată transporta arme nucleare, ca răspuns la o întrebare din partea liderului belarus Alexander Lukașenko.

Între timp, mai multe explozii au fost raportate la Kiev duminică dimineața, a declarat primarul orașului, Vitali Klitschko: „Ambulanțele și salvatorii se află la fața locului. În două clădiri, salvarea și evacuarea rezidenților este în curs de desfășurare”, a adăugat el. Agenția de presă AFP a relatat că un complex rezidențial din oraș a fost lovit.

Sâmbătă, Ucraina a declarat că forțele rusești au „ocupat în totalitate” orașul cheie din estul țării, Severodonetsk, după săptămâni de lupte violente. Cucerirea orașului înseamnă că Rusia controlează acum aproape toată regiunea Luhansk și o mare parte din Donetskul vecin, cele două regiuni care formează vastul Donbas industrial.

În discursul său video de sâmbătă seara târziu, președintele ucrainean Volodimor Zelenski a promis să recupereze „toate orașele lor” ocupate de Rusia. Pe de altă parte, el a spus că războiul cu Rusia a intrat într-o etapă dificilă din punct de vedere emoțional și că nu știe câte lovituri și pierderi vor mai fi.

Serviciul de informații al Ucrainei a declarat că atacurile cu rachete au făcut parte din eforturile Kremlinului de a atrage Belarusul în război.

Autor: Anca Stratulat

FOTO: Twitter

Facebook

Comentarii