Rusia își retrage trupele din Nagorno-Karabah

Rusia a început să-și retragă trupele din Nagorno-Karabah, a confirmat, astăzi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.  „Da, chiar aşa stau lucrurile”, a declarat Peskov, confirmând informaţiile apărute în media azere cu privire la această retragere, scrie Agerpres.

În toamna lui 2020, după un război de numai şase săptămâni cu separatiştii susţinuţi de Armenia, Azerbaidjanul a preluat controlul asupra Nagorno-Karabah. A fost o înfrângere grea pentru Armenia, care pierdea enclava pe care o deținuse sub control vreme de trei decenii.

Rusia a desfăşurat atunci o forţă de menţinere a păcii formată din 2.000 de soldaţi, pentru a face să fie respectate prevederile armistiţiului şi retragerea trupelor separatiste.

În septembrie 2023, Azerbaidjanul a întreprins o nouă ofensivă-fulger şi şi-a impus controlul peste întregul Karabah, fără ca forţele ruse să intervină.

La acea dată, Armenia a denunţat ferm inacţiunea aliatului său rus, considerat multă vreme arbitrul tradiţional în Caucaz, şi de atunci s-a apropiat de Occident.

Tot de atunci, SUA, Uniunea Europeană şi Rusia au încercat să medieze pentru semnarea unui tratat de pace care să reglementeze disputele teritoriale dintre Baku şi Erevan,fără ca negocierile să avanseze.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *