Rusia, deranjată de extinderea Bazei Aeriene „Mihail Kolgălniceanu”

Activitățile NATO în Europa de Est și în regiunea Mării Negre sunt menite să pregătească aliații pentru o eventuală ciocnire cu Rusia, a afirmat Ministerul de Externe de la Moscova pentru RIA Novosti, dând exemplul planurilor de modernizare a bazei Mihail Kogălniceanu din România, scrie HotNews.ro.

„Extinderea bazei aeriene românești este încă o dovadă că blocul nord-atlantic își continuă militarizarea fără limite a Europei de Est și a regiunii Mării Negre”, a afirmat ministerul condus de Serghei Lavrov.

Baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, una din principalele baze militare ale Armatei Române, dar și locul unde există și cea mai mare prezență militară americană pe teritoriul României, va fi modernizată. „Este un adevărat portavion terestru”, susțin sursele MApN.

Pe baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu sunt staționate detașamentele străine de avioane de vânătoare care ajută la misiunile de Poliție Aeriană Întărite.

Cel mai recent, luni, șase aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Regale Britanice au aterizat la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, potrivit MApN.

La Kogălniceanu, forțele române operează, de asemenea, unități de elicoptere, iar în trecut operau de acolo și avioanele MiG-21 Lancer.

Tot la Mihail Kogălniceanu, separat de baza aeriană, se regăsește cea mai mare bază militară americană din România.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *