Rusia critică SUA pentru remarcile despre moartea lui Prigojin

Rusia l-a criticat, astăzi, pe preşedintele SUA, Joe Biden, după ce acesta a declarat că nu este surprins că şeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, a fost ucis după prăbuşirea unui avion, spunând că nu este potrivit ca Washingtonul să facă astfel de remarci, potrivit Agerpres.

„Nu sunt surprins”, a spus Biden, comentând informațiile despre accidentul aviatic deasupra Moscovei, în care și-au pierdut viața zece persoane, printre care și Evgheni Prigojin.

Viceministrul rus de externe, Serghei Riabkov, a declarat că afirmațiile liderului de la Casa Albă ilustrează dispreţul Washingtonului faţă de diplomaţie.

„Cu toate acestea, în opinia mea, nu este cazul ca preşedintele SUA să vorbească despre astfel de evenimente tragice”, a adăugat Riabkov, citat de agenţia de presă de stat TASS, preluată de Reuters.

„O tragedie”, așa a calificat accidentul aviatic și președintele Vladimir Putin, care a transmis, a doua zi de la accident, condoleanţe familiilor și a confirmat, totodată, moartea lui Evgheni Prigojin. „Vreau să-mi exprim cele mai sincere condoleanţe familiilor tuturor victimelor. Întotdeauna aşa ceva este o tragedie”, a declarat Putin, în timpul unei întâlniri la Kremlin cu şeful regiunii Doneţk, instalat de Moscova în estul Ucrainei.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *