România va sărbători 20 de ani de NATO, la Washington

România va sărbători, la Washington, 20 de ani de la aderarea la NATO printr-un concert extraordinar la Andrew W. Mellon Auditorium, chiar în sala în care s-a semnat Tratatul prin care a luat fiinţă NATO cu 75 de ani în urmă, a informat joi într-un comunicat de presă Ambasada României în Statele Unite ale Americii conform Agerpres.

Concertul, intitulat „Faith, Freedom and Friendship. Celebrating 20 years of Romania’s NATO membership”, va avea loc sâmbătă, 20 aprilie, fiind organizat în parteneriat de Ambasada României în Statele Unite ale Americii şi Asociaţia „Procred Music”.

La eveniment şi-au confirmat prezenţa reprezentanţi ai Congresului american, Departamentului de Stat, Pentagonului, membri ai corpului diplomatic acreditat la Washington, reprezentanţi ai organizaţiilor religioase din Statele Unite şi ai bisericilor româneşti de toate confesiunile din America, ai mediului asociativ şi de think-tank, precum şi numeros public american şi româno-american.

Concertul va fi precedat vineri de un dineu de gală în care vor fi omagiate o serie de personalităţi române şi americane care au contribuit la procesul de aderare a României la NATO. Invitat special la cele două evenimente va fi secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, unul dintre promotorii accederii României în Alianţa Nord-Atlantică, atât în calitate de ambasador al României în SUA cât şi de ministru de externe, cu 20 de ani în urmă.

Totodată, la National Press Club din capitala americană, Ambasada României va organiza o seară de celebrare a personalităţilor americane şi române care au susţinut şi sprijinit procesul de aderare a ţării noastre la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *