Ministrul român de Externe, Luminiţa Odobescu, a avut miercuri o convorbire telefonică cu omologul său din Lituania, Gabrielius Landsbergis, pentru a marca aniversarea a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, discuția a fost o oportunitate pentru a reafirma angajamentul comun de întărire a legăturilor bilaterale și a coordonării în cadrul UE și NATO.
În contextul actual, marcat de provocări internaționale semnificative, Odobescu a subliniat importanța consolidării colaborării între România și Lituania, atât în forurile internaționale, cât și în susținerea țărilor afectate de conflicte. „Suntem ferm angajaţi să consolidăm legăturile bilaterale, coordonarea cu UE, NATO, din formatele regionale și continuăm sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova,” a transmis Luminiţa Odobescu pe platforma X.
Ministrul român a subliniat valoarea strategică a extinderii Uniunii Europene și a reiterat determinarea României de a oferi suport politic și practic Ucrainei și Republicii Moldova, în special în contextul dificil generat de agresiunea Rusiei în Ucraina.
De asemenea, Odobescu a salutat deciziile recente ale Summitului NATO de la Washington, care reafirmă angajamentul aliat față de apărarea colectivă și consolidarea Flancului Estic.










