România exclude posibilitatea de a doborî dronele rusești care zboară deasupra Ucrainei, a anunțat aseară ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, într-un interviu televizat. Declarația vine după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sugerat cooperarea cu România și Polonia pentru interceptarea acestor atacuri aeriene.
România își apără doar teritoriul național
Moșteanu a precizat că această solicitare a Ucrainei a fost discutată în trecut, însă decizia NATO este clară: nu există implicare militară directă în spațiul ucrainean.
„Din punctul nostru de vedere, este o discuție tranșată. NATO a spus că nu intră în spațiul Ucrainei. Noi ne apărăm teritoriul. E o dorință a Ucrainei, dar din toate punctele de vedere NATO a decis să nu se implice”, a declarat ministrul Apărării, subliniind totodată că România sprijină Kievul în fața agresiunii ruse.
„E improbabil ca Rusia să atace un stat NATO”
În cadrul aceluiași interviu, Ionuț Moșteanu a transmis un mesaj de liniște pentru cetățeni, subliniind că un atac rusesc asupra unui stat membru NATO este extrem de puțin probabil.
„E mare diferenţă între posibil şi probabil. Este improbabil ca Federaţia Rusă să atace un stat NATO şi spun asta cu toată tăria şi cu toate informaţiile. Abia reușește să țină linia frontului cu Ucraina”, a afirmat ministrul.
Mesaj de încredere pentru români
Moșteanu a mai spus că înțelege temerile locuitorilor din proximitatea graniței, în special cei din Tulcea, unde dronele rusești au căzut în repetate rânduri pe malul Dunării.
„Îi asigur pe toţi românii, şi eu stau aici, cu familia, cu copiii mei, mama e aici, prietenii, rudele, sora mea sunt aici, e o ţară sigură, nu avem de ce să ne facem griji. Vom mai vedea ştiri, vor mai fi provocări”, a conchis ministrul Apărării.










