România, între țările vizate de ancheta UE anti-subvenţii chineze pentru eoliene

”Lansăm o nouă anchetă cu privire la furnizori chinezi de turbine eoliene. Studiem condiţiile de dezvoltare a unor parcuri eoliene în Spania, Grecia, Franţa, România şi Bulgaria”, a anunţat comisarul european pentru Concurență, Margrethe Vestager, într-un discurs susţinut la Universitatea Princeton, în Statele Unite, relatează News.ro.

Ancheta anunţată marţi are la bază noile reglementări europene – intrate în vigoare la jumătatea anului 2023 – cu scopul de a împiedica acordarea de subvenţii unor ţări terţe suspectate de concurenţă neloială în cadrul unor licitaţii publice.

Margrethe Vestager nu a oferit precizări cu privire la întreprinderile ori procedura vizate.

Anchete europene în cascadă

Comisia Europeană a deschis la jumătatea lui februarie prima anchetă, în cadrul noilor reglementări antisubvenţie, ţintind o filială a constructorului feroviar chinez CRRC – numărul unu mondial în acest sector.

UE se angajează într-o nouă încleştare cu China – după cele în domeniile automobilelor, feroviar şi panourilor solare – în contextul tensiunilor cu gigantul asiatic, observă Reuters.

Acest grup de stat – care licita la frunizarea de trenuri electrice Bulgariei – s-a retras până la urmă din licitaţie, la sfârşitul lui martie.

La 3 aprilie, CE a anunţat o a doua anchetă, în cadrul aceluiaşi instrument, vizând două consorţii care licitează să conceapă, construiască şi exploateze un parc fotovoltaic în România.

Primul consorţiu ţintit este asociat cu grupul românesc Enevo şi o filială cu sediul în Germania a gigantului chinez Longi – primul productor mondial de celule fotovoltaice.

Al doilea este asociat cu două filiale controlate în întregime de acelaşi grup de stat chinez, Shanghai Electric, aflat sub controlul strâns al Guvernului chinez central.

În alt cadru de reglementare, UE a lansat în septembrie o anchetă cu privire la acordarea unor subvenţii publice chinezeşti automobilelor electrice, cu scopul de a apăra industria euroepană de preţuri considerate ”mici în mod artificial”.

Ștefan Jianu

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *