Ieșim din iarnă cu depozitele de gaze la jumătate

Potrivit datelor Gas Infrastructure Europe, România are, la finalul acestei ierni, depozitele de gaze pline în proporție de 50%, în timp ce media UE se menține la 58%.

Ar fi vorba de o cantitate mare – 1,6 miliarde de metri cubi de gaze, în condițiile în care consumul întregii țări, pe parcursul unui an, este de 10 miliarde de metri cubi.

Se pune acum problema modului cum vor fi gestionate aceste stocuri, în continuare. Experții în domeniu atrag atenția asupra costurilor suplimentare pe care le-ar genera depozitele mari de gaze ale României, fapt care s-ar traduce în posibile creșteri ale prețului la gaze, în perioada următoare.

Dumitru Chisăliță, fost director al Romgaz, a apreciat, pentru Hotnews, că ar putea fi vorba despre o creștere cu 5-10% a prețului la gaze, din acest motiv. El spune că ANRE ar fi trebuit să aprecieze, într-un mod mai bun, consumul de gaze, astfel încât să nu rămână stocuri așa de mari la finalul iernii.

În replică, președintele ANRE, George Niculescu, a precizat că decizia de a se înmagazina gaze în proporție de minimum 90% din capacitatea de stocare a venit de la UE.

„Gazul din depozite nu este gaz pierdut. El rămâne acolo pentru iarna următoare și scade totodată presiunea de a nu reuși să ne pregătim cel puțin la fel de bine pentru următorul sezon rece. Vom înmagazina mai puțin”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, care a punctat faptul că am traversat o iarnă blândă, cu temperaturi peste medie, ceea ce a făcut ca și consumul de gaze să fie mai scăzut.

Întrebat ce costuri implică depozitarea acestor gaze, el a răspuns că există „reglementări europene” în această direcție.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *