România debutează la Campionatul European de handbal masculin

Campionatul European de handbal masculin din Germania, care a început în 10 ianuarie și care va dura până în 1 februarie, va aduce la rampă în această seară, echipa naţională a României. Tricolorii noștri vor juca de la ora 19:00, contra Austriei, într-o partidă care se va disputa la Mannheim în cadrul Grupei B.

România este una dintre cele 24 de echipe participante la Campionatul European – EHF EURO 2024 din Germania, urmând să evolueze în Grupa B, la Mannheim, alături de Spania (14 ianuarie), Austria (12 ianuarie) şi Croaţia (16 ianuarie). Spania este vicecampioana europeană din 2022, Austria a învins România în ambele meciuri din preliminarii, cu 36-32 şi 35-30, iar Croaţia a fost vicecampioană în 2020. Spania a cucerit două titluri continentale, în 2018 şi 2020.

Primele două clasate din grupă se califică în grupele principale.

România nu se mai calificase la un Campionat European din 1996, când se clasa pe locul 9, iar la tragerea la sorţi a făcut parte din a patra urnă valorică. Pentru România este doar a treia participare la Campionatul European, la prima (1994) încheind pe locul 11.

Facebook

Comentarii

107 răspunsuri

  1. Hi my loved one I wish to say that this post is amazing nice written and include approximately all vital infos Id like to peer more posts like this

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *