România ar putea primi încă 18 luni pentru finalizarea proiectelor din PNRR

Comisiile de specialitate ale Parlamentului European vor vota raportul privind implementarea Mecanismului de Redresare și Reziliență (MRR) – principalul instrument prin care sunt finanțate reformele și investițiile din Planurile Naționale de Redresare și Reziliență (PNRR). Raportul, realizat în co-coordonare de europarlamentarii Siegfried Mureșan și Victor Negrescu, include o propunere esențială pentru România: prelungirea cu 18 luni a termenului de finalizare pentru proiectele mature din PNRR.

O gură de oxigen pentru proiectele întârziate

Într-o declarație transmisă presei, eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan a explicat că măsura vizează strict proiectele deja începute și aflate într-un stadiu avansat. „Vorbim de acele proiecte de care depind investiții și reforme importante pentru nivelul de trai al oamenilor și modernizarea României și care pot fi finalizate cu o prelungire adecvată, nu foarte mare!”, a precizat el.

În același timp, raportul atrage atenția asupra pericolului risipitului de fonduri europene prin inițierea unor reforme sau proiecte noi fără șanse reale de finalizare. De aceea, se recomandă ca statele membre să acorde prioritate proiectelor deja mature.

Fondurile necheltuite – posibile investiții în apărare și digitalizare

Pentru România, prelungirea ar însemna o oportunitate vitală de a accesa integral cele 27 de miliarde de euro disponibile prin PNRR – atât granturi, cât și împrumuturi. O sumă uriașă, esențială pentru relansarea economiei și pentru a aduce la capăt reformele cerute de Bruxelles, reforme care, sub guvernul Ciolacu, au suferit întârzieri majore.

Totodată, raportul pune pe masă o alternativă pentru situația în care anumite fonduri din MRR ar rămâne nefolosite. „Este important ca acești bani să nu fie pierduți fiindcă ei sunt obținuți în condiții foarte bune. În acest caz, cerem Comisiei Europene să găsească o soluție astfel încât aceste fonduri să fie redirecționate către prioritățile UE, precum întărirea economiei, apărarea, dar și coeziunea Europei, în special prin investiții în tehnologii digitale și verzi”, a spus Mureșan.

Nu doar PE decide, mingea e și în terenul Consiliului

Chiar dacă raportul va primi undă verde astăzi în Parlamentul European, procedura nu este nici pe departe finalizată. Pentru ca prelungirea PNRR-urilor să devină realitate, este nevoie și de acordul formal al statelor membre UE, într-un vot în Consiliul Uniunii Europene.

Pentru România, orice zi câștigată contează. Cu o administrație împovărată de proceduri și birocrație, cele 18 luni suplimentare ar putea face diferența între succes și eșec în atragerea fondurilor europene care ar putea moderniza cu adevărat țara.

Facebook

Comentarii