Prezent la Conferința de Securitate de la Munchen, desfășurată în week-end, ministrul de externe, Emil Hurezeanu, a pledat ca țara noastră să se afle atât la masa negocierilor care vor viza Ucraina, cât și la discuțiile care au loc la Paris, în această zi, cu principalii lideri ai Europei.
Potrivit unui interviu acordat publicației Calea Europeană, Hurezeanu a explicat că, la Munchen, a discutat cu generalul Keith Kellogg, emisar special al preşedintelui SUA pentru Ucraina, cu membri ai Congresului american – care au reconfirmat că parteneriatul strategic dintre România şi SUA se menţine solid, în ciuda unor declaraţii critice.
Dar mesajul transmis la ministrul român a fost că România susține Ucraina și varianta în care acest război „nu trebuie pierdut” de Kiev. „Nu vrem ca Ucraina să piardă. Acest război nu trebuie pierdut de Ucraina şi în niciun caz nu trebuie câştigat de Rusia“, a subliniat ministrul de Externe.
În ceea ce privește reuniunea de la Paris, convocată de liderul francez, Hurezeanu a precizat că ar putea avea rolul de a pregăti un summit al Consiliului European în format 27 cât mai curând posibil. În plus, el a accentuat că România are toate argumentele pentru a lua parte la aceste discuţii, neconfirmând însă participarea ţării noastre la Paris.
Diplomatul român a punctat și toate acțiunile de sprijin pe care le-a întreprins România pentru Ucraina, în decursul celor trei ani de război.
„Suntem de la început şi fără abatere una din ţările care a făcut cel mai mult pentru Ucraina”, a mai declarat Emil Hurezeanu.
„Nu avem doar frontiera cea mai lungă cu Ucraina, ci am sprijinit transferul a peste un milion de refugiaţi, transferăm în fiecare sezon al recoltelor între 50 şi 60 de milioane de tone de cereale ucrainiene prin porturile noastre, antrenăm piloţi de F-16 ucrainieni. Am cedat Ucrainei una din bateriile Patriot, una din cele cele patru, 25% din zestrea noastră cea mai modernă de apărare antirachetă. Suntem una din ţările care respectă pactele, tratativele. Suntem una din ţările europene aflate într-o comunitate de destin cu Statele Unite încă de la Revoluţia Română”, a argumentat, punctual, Emil Hurezeanu, poziția diplomației de la București.