Concursul Eurovision a fost câştigat de Bulgaria, iar România s-a clasat pe un excelent loc 3. Alexandra Căpitănescu a interpretat piesa „Choke Me”, în uralele publicului, și a obținut 296 de puncte (64 din partea juriilor și 232 din parte publicului).
Și melodia câștigătoare, a bulgăroaicei Dara, a fost produsă de un român, Cristian Tarcea, cunoscut sub numele de scenă Monoir, împreună cu Dimitris Kontopoulos (Starchyld X).
Republica Moldova, reprezentată de Satoshi cu „Viva, Moldova!”, a încheiat concursul pe locul opt.
Publicul a înclinat balanța
După votul juriilor de specialitate, România acumulase doar 64 de puncte și se afla pe locul 13 în clasamentul general.
Juriul din Luxemburg i-a acordat 12 puncte Alexandrei Căpitănescu. Printre țările care au mai punctat România s-au aflat și Cehia – 8 puncte, San Marino – 7 puncte, Norvegia – 6 puncte, Polonia și Belgia – câte 5 puncte, Israel – 4 puncte, Azerbaidjan, Ucraina și Moldova – câte 3 puncte, Letonia și Grecia – câte 2 puncte, Elveția, Suedia, Portugalia și Danemarca – câte 1 punct.
Alexandra Căpitănescu, tânăra de 22 de ani care a câștigat Vocea României în 2023, a dus România pe locul trei la Eurovision cu melodia „Choke me”, datorită publicului, care i-a acordat 232 de puncte.

Artista din Galați a cântat o piesă atipică pentru zona pop clasică a Eurovision, apropiată de rock alternativ, cu influențe din zona metalului modern. Alexandra a evoluat alături de alături de Matei-Mihail Cohal (bas), Luca-Alexandru Șofron (tobe), Thomas Cîrcotă (pian) și Bogdan Stoican (chitară).
România a mai obținut locul 3 de două ori. Prima clasare pe podium a fost în 2005, când Luminița Anghel și trupa Sistem au reprezentat România cu piesa „Let Me Try”. Același rezultat a fost obținut în 2010 de Paula Seling și Ovi, cu piesa „Playing with Fire”.
Israel – locul 2, după scandalul participării
Această ediție a Eurovision a fost marcată de absența a cinci țări, printre care Spania, Irlanda și Olanda, care s-au retras din competiție în semn de protest pentru participarea Israelului. În final, reprezentantul Israelului s-a clasat pe locul 2.
Favorită la marele trofeu era considerată Finlanda.









