Robert Menendez, fost președinte al Comisiei pentru afaceri externe din Senatul SUA, a fost condamnat miercuri, la New York, la 11 ani de închisoare într-un dosar de corupție cu legături în Egipt și Qatar. Sentința a fost pronunțată de judecătorul Sidney Stein, în ciuda pledoariilor în lacrimi ale fostului congresman din New Jersey.
În vârstă de 71 de ani, Menendez a fost găsit vinovat pentru trafic de influență, primind mită sub formă de bani și cadouri pentru a favoriza trei oameni de afaceri din New Jersey, dar și pentru a sprijini interesele Egiptului și Qatarului. La domiciliul său au fost descoperite sume impresionante de bani în numerar – 500.000 de dolari – și lingouri de aur în valoare de 150.000 de dolari.
Menendez, care a fost un influent membru al Partidului Democrat, dar totuși un apropiat actualului președinte republican Donald Trump, a denunțat verdictul, afirmând că este victima unei „vânători de vrăjitoare” similare cu cele suferite de Trump. „Președintele Trump are dreptate. Procesul judiciar este politic și corupt până în măduva oaselor”, a declarat acesta.
Aceasta nu este prima confruntare a lui Menendez cu justiția. În 2015, acesta a fost judecat pentru corupție, dar procesul a fost anulat în 2017 din cauza lipsei unui verdict unanim. În 2018, administrația Trump a cerut renunțarea la toate acuzațiile împotriva sa. Cu toate acestea, în iulie 2024, sub administrația Biden, justiția federală l-a găsit vinovat de 16 capete de acuzare, inclusiv conspirație pentru luare de mită și obstrucționarea justiției.
Cazul Menendez a scos la iveală „niveluri șocante de corupție”, după cum a declarat procurorul Danielle Sassoon. În timpul procesului, au fost prezentate dovezi privind mita primită de fostul senator, inclusiv bani cash, lingouri de aur și chiar un Mercedes-Benz.
În mod ironic, Menendez condamna în termeni duri corupția din România.
În fața viitorului ambasador de la acea vreme, Adrian Zuckerman, acesta îi solicita „să se pună presiune pe autoritățile române pentru a combate corupția și a întări instituțiile”, susținând că, potrivit unor membri ai comunității de afaceri din SUA, „problemele legate de procesele corecte și statul de drept ar împiedica atragerea de investiții americane în România”.
Alături de Menendez, și oamenii de afaceri Wael Hana și Fred Daibes riscă pedepse cu închisoarea. Cel de-al treilea, José Uribe, a pledat vinovat și a cooperat cu autoritățile.