Rezoluție europarlamentară: România și Bulgaria trebuie să adere la Schengen până la finalul anului

România și Bulgaria îndeplinesc toate criteriile de aderare la spațiul Schengen, susțin eurodeputații într-o rezoluție care a fost adoptată astăzi de Comisia pentru petiții, cu 25 de voturi ”pentru”, informează Digi24.

Deputații din Comisia pentru petiții a Parlamentului European cer acum Consiliului UE să voteze, până la finele anului, în favoarea primirii României și Bulgariei în spațiul Schengen, având în vedere că ambele țări îndeplinesc întocmai criteriile necesare pentru accedere.

Un spațiu Schengen fără controale la frontiere ar face UE mai puternică, subliniază deputații europeni.

În plus, faptul că România și Bulgaria sunt în continuare în afara spațiului Schengen prezintă o povară socio-economică semnificativă pentru afacerile și cetățenii din cele două țări, mai susțin aceștia.

Românii și bulgarii sunt discriminați, deoarece se confruntă cu întârzieri, birocrație și costuri suplimentare atunci când călătoresc sau fac afaceri în străinătate, spre deosebire de omologii din spațiul Schengen, se arată în textul rezoluției. Remarcând timpul ridicat de așteptare la punctele de trecere a frontierei, deputații europeni atrag atenția că cetățenii celor două state petrec în vamă foarte multe ore, ba chiar zile, în timp ce membrii Schengen stau în jur de zece minute, fără controale la frontierele interne ale UE.

Respingerea României și a Bulgariei este și în dezacord cu obiectivele UE de neutralitate climatică. Sănătatea șoferilor, a agenților vamali și a persoanelor care locuiesc în apropierea punctelor de trecere a frontierei este pusă în pericol de poluarea crescută, cauzată de miile de vehicule care așteaptă să treacă granița în fiecare zi, argumentează deputații europeni.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *