Parlamentul European cere înarmarea urgentă a Ucrainei

Parlamentul European a votat astăzi o rezoluţie în care solicită Uniunii Europene să sprijine Ucraina cu orice are nevoie pentru câştigarea războiului contra Rusiei, informează Agerpres.

Rezoluţia – adoptată cu 451 de voturi pentru, 46 de voturi şi 49 de abţineri – subliniază că, în vederea câştigării războiului de către Kiev, nu ar trebui să existe nicio restricţie în ceea ce privește asistenţa militară pentru Ucraina.

Textul rezoluţiei evidenţiază că invazia rusească a modificat fundamental situaţia geopolitică din Europa şi din afara acesteia. Eurodeputaţii susțin, prin urmare, că principalul obiectiv pentru Ucraina este câştigarea războiului, în caz contrar consecinţele vor fi grave.

Rezoluţia PE remarcă și faptul că există încă diferenţe uriaşe în ceea ce priveşte nivelul sprijinului militar acordat Ucrainei de către statele membre ale UE.

Toţi aliaţii din UE şi NATO ar trebui să sprijine Ucraina din punct de vedere militar cu nu mai puţin de 0,25% din PIB-ul lor anual, susţin eurodeputaţii.

Aceștia îndeamnă ţările UE să intre imediat în dialog cu companiile din domeniul apărării, pentru a asigura creşterea producţiei şi livrărilor de muniţie, obuze şi rachete către Ucraina, care ar trebui să aibă prioritate faţă de ordinele altor ţări terţe.

Membrii PE fac apel la Camera Reprezentanţilor a SUA să adopte fără întârziere pachetul său de asistenţă militară pentru Ucraina.

Rezoluţia PE subliniază și necesitatea urgentă a unui regim juridic solid care să permită confiscarea şi utilizarea activelor de stat ruseşti îngheţate de UE pentru Ucraina.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *