Pe lângă războiul din Ucraina și apropiatele alegeri prezidențiale din SUA, care au dominat summitul NATO de la Washington, aliații au discutat și despre modul cum poate fi consolidată apărarea în Europa, scrie Reuters, preluată de News.ro.
Liderii NATO au convenit, încă de anul trecut, să revizuiască planurile de apărare, ca reacție la războiul din Ucraina. În culise, oficialii au analizat de atunci cerinţele minime de apărare pentru realizarea acestor planuri, care au fost trimise guvernelor naţionale în ultimele săptămâni.
Reuters scrie că aceste cerinţele minime detaliază deficienţele armatelor NATO în mai multe domenii-cheie. Unul dintre acestea ar fi cheltuielile militare.
La summitul de la Washington, mai mulți responsabili politici europeni au recunoscut că, indiferent de cine va câştiga alegerile din noiembrie, continentul va trebui să îşi majoreze cheltuielile militare, peste ținta de 2% din PIB, cât este acum.
Statele Unite sunt de departe cel mai mare contributor la operaţiunile NATO. Potrivit estimărilor NATO publicate în iunie, SUA vor cheltui 967,7 miliarde de dolari pentru apărare în 2024, de aproximativ 10 ori mai mult decât Germania, a doua ţară cu cele mai mari cheltuieli, cu 97,7 miliarde de dolari.
Cheltuielile militare totale ale NATO pentru 2024 sunt estimate la 1.474,4 miliarde de dolari.
Noi brigăzi NATO și creșterea apărării aeriene
Un alt minus al NATO în Europa ar fi numărul limitat de soldați. NATO a anunțat că va avea nevoie de 35 până la 50 de brigăzi suplimentare pentru a rezista unui atac rusesc. O brigadă este formată din 3.000 până la 7.000 de soldaţi, ceea ce ar însemna între 105.000 şi 350.000 de soldaţi.
Deficitul de apărare aeriană și cel de muniție, în speță de rachete cu rază lungă de acțiune, au fost, de asemenea, semnalate la summitul NATO.
Conform noilor planuri de apărare, Germania va trebui să îşi mărească de patru ori capacitatea de apărare aeriană – nu doar numărul de baterii Patriot, ci şi sistemele cu rază mai scurtă de acţiune – pentru a proteja bazele, porturile şi cei peste 100.000 de soldaţi care ar urma să traverseze ţara în drumul lor spre flancul estic, în cazul unor tensiuni severe sau al unui război.
Costurile vor fi considerabile, țara comandând patru unităţi Patriot la un preţ de 1,35 miliarde de euro. Semn al provocărilor bugetare care apasă deja asupra celei mai mari economii europene, Germania intenţionează să îşi reducă la jumătate ajutorul militar acordat Ucrainei în 2025.










