În cele opt luni de război în Fâșia Gaza, Israelul a reușit să elimine apropate jumătate din combatanții Hamas, motiv pentru care gruparea islamistă palestiniană contează acum pe insurgenţă.
Aceasta este evaluarea de pe câmpul de luptă, făcută de oficiali americani și israelieni, pentru agenția Reuters, preluată de Agerpres.
Conform estimărilor, Hamas ar mai dispune acum doar de 9.000 până la 12.000 de luptători, de la 20.000-25.000 înainte de conflict, în timp ce Israelul recunoaşte că a pierdut aproape 300 de militari.
Din acest motiv, combatanţii palestinieni evită, în prezent, ciocnirile cu forţele armate israeliene și recurg la ambuscade şi bombe improvizate, lovind de multe ori în spatele liniilor inamicului.
Se apreciază că insurgenţa Hamas ar putea dura câteva luni, cu ajutorul armelor aduse prin tuneluri – 500 de kilometri de tuneluri, un adevărat oraș subteran, iar oficiali apropiați premierului Benjamin Netanyahu susțin că războiul ar putea dura cel puţin până la sfârşitul anului.
Războiul cu Hamas este cel mai îndelungat şi violent conflict în care s-a angajat vreodată Israelul, de la invazia în Liban din 1982, când a încercat să elimine de acolo Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei.
Dar premierul Benjamin Netanyahu a respins, până acum, cererile care au venit atât din ţară, cât şi din străinătate de a prezenta un plan post-conflict pentru Gaza.
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a avertizat că lipsa unei astfel de foi de parcurs poate duce la haos în teritoriul respectiv.










