Liderii Olandei, României, Belgiei, Poloniei, Norvegiei, Albaniei şi Lituaniei, împreună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se vor întâlni marţea viitoare la Haga pentru a discuta despre războiul din Ucraina, înaintea summitului de la Vilnius din iulie, transmite agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Guvernul olandez a anunţat ieri că președinții acestor țări, între care și preşedintele României, Klaus Iohannis, se vor întâlni pe 27 iunie la Catshuis, reşedinţa oficială a premierului olandez Mark Rutte, la Haga.
Reuniunea are loc la iniţiativa lui Rutte şi Stoltenberg, cu scopul de a pregăti împreună summitul NATO care va avea loc pe 11-12 iulie la Vilnius, în Lituania.
Potrivit guvernului olandez, în timpul dineului de lucru, liderii prezenţi vor discuta „despre războiul din Ucraina şi situaţia securităţii în lume”, însă înainte de această întâlnire va avea loc o reuniune bilaterală între Rutte şi Stoltenberg, la care se va alătura ministra olandeză a Apărării, Kajsa Ollongren.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat pe 6 iunie, în discursul rostit în deschiderea summitului B9 de la Bratislava, că aliaţii îşi vor suplimenta sprijinul pentru Ucraina cu un pachet multianual de asistenţă pentru a o ajuta în tranziţia armamentului pe care îl folosește, de la epoca sovietică la standardele NATO.
„Toţi aliaţii sunt de acord că uşa NATO rămâne deschisă, că Ucraina va deveni membră a Alianţei şi că Rusia nu are veto”, a subliniat el.










