Liderii din Uniunea Europeană se reunesc neoficial, astăzi, pentru a stabili împărţirea funcţiilor de conducere de la Bruxelles, transmite Agerpres.
Vor fi discutate preşedinţia Comisiei Europene, cea a Consiliului European şi conducerea diplomaţiei europene, în timp ce Roberta Metsola, preşedinta Parlamentului European din ianuarie 2022, pare să aibă asigurat al patrulea post.
Succesorul lui Charles Michel ca preşedinte al Consiliului va fi probabil fostul prim-ministru portughez Antonio Costa, iar ca înalt reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, în locul lui Josep Borrell, urmează potrivit agenţiilor citate să fie desemnată estoniana Kaja Kallas, în prezent şefă a guvernului de la Tallinn.
La șefia Comsiei Europene va fi susținută tot Ursula von der Leyen, pentru al doilea mandat.
După alegeri, noul legislativ european este dominat de Populari (PPE), din care fac parte formaţiunile a 13 lideri din cei 27, inclusiv Uniunea Creştin-Democrată din care provine von der Leyen.
Care sunt pașii următori
Pentru a conduce în continuare executivul european, reprezentanta Germaniei, în vârstă de 65 de ani, trebuie să întrunească şi majoritatea calificată a cel puţin 15 ţări, care să reprezinte 65% din populaţia Uniunii.
Apoi, ea trebuie să fie aleasă prin vot de majoritatea absolută de 361 de membri din noul Parlament European – în noua sesiune din 16 iulie.
În 2019, ea a fost confirmată ca preşedintă a CE cu un avans de numai nouă voturi.
Social-democraţii, al doilea grup politic din PE, revendică pentru Antonio Costa succesiunea belgianului Chaeles Michel, care a organizat şi condus până acum summiturile UE şi a avut relaţii dificile cu von der Leyen. Socialistul portughez în vârstă de 62 de ani a fost nevoit să demisioneze în noiembrie anul trecut de la conducerea guvernului de la Lisabona, fiind anchetat în ţara sa pentru trafic de influenţă.
Liberala Kaja Kallas, singura est-europeană dintre titularii de „top jobs”, susţinătoare fermă a Ucrainei în războiul de apărare împotriva Rusiei, are 46 de ani; Borrell, actualul şef al diplomaţiei europene, se retrage din activitate la vârsta de 77 de ani.
Consiliul European se va reuni în 27-28 iunie pentru a oficializa deciziile care vor fi discutate astăzi.










