Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunțat că, în această săptămână, vor avea loc discuții cu reprezentanții Comisiei Europene, care sunt așteptați la București pentru noi negocieri în privința deblocării proiectelor din PNRR.
Potrivit ministrului Boloș, este vorba de mai multe proiecte, cu fonduri europene, care așteaptă să primească finanțare prin PNRR, dar cererea de plată nr.3 – în valoarea de 2 miliarde de euro – este încă blocată.
Potrivit acestuia, spitalele regionale, care se vor construi la Cluj, Iași și Craiova – aflate în diferite stadii de realizare – sunt pe lista proiectelor care vor fi negociate cu executivul european.
”Cu un buget de investiţii de peste 1 miliard de euro bani europeni, vor fi spitale care să preia cazurile grave, reducând astfel presiunea pe marile centre universitare şi evitând exodul pacienţilor către Bucureşti sau alte ţări”, afirmă ministrul Investiţiilor.
Printre proiectele anunțate de ministru, se mai află Antibiotice Iaşi, Azomureș, Institutul Clinic Fundeni, Institutul Cantacuzino.
Reprezentanții Comisiei Europene au aprobat, în octombrie 2024, o evaluare preliminară pozitivă pentru 62 din cele 68 de jaloane incluse în cerere de plată nr.3 a României, în valoare de 2 miliarde de euro.
Dar șase jaloane nu au fost încă îndeplinite de țara noastră, ceea ce ar putea duce la suspendarea parțială a plății.